PROGRAM DE VIZITARE
program de vară
marţi-duminică
program de iarnă
marţi-duminică
 
luni
10.00 - 18.00 09.00 - 17.00

închis

TAXĂ DE VIZITARE

preţ întreg 3,50 lei
preţ redus 1,00 leu
 

PUBLICAŢII ALE MUZEULUI DE ETNOGRAFIE BRAŞOV

PUBLICAŢII MULTIMEDIA

CD - Profesorul Dimitrie Gusti în memoria Drăguşului realizat de Muzeul de Etnografie Braşov şi Fundaţia Arte Vizuale Bucureşti în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", Institutul de Etnografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu", Arhiva Naţională de Film

Preţ - 25 lei (250 000 lei)

PUBLICAŢII

Prezentul volum se opreşte asupra satelor Viscri şi Meşendorf din zona Rupea, judeţul Braşov şi prezintă imaginea de sine a unei importante comunităţi transilvănene cu o istorie de peste 850 de ani în aceste arial cultural, aflată acum într-o fază de schimbare a identităţii etnoculturale, după emigrarea masivă în Germania începând cu 1989.
Volumul este construit pe două nivele de discurs, ca suport de informare şi interpretare. Primul nivel cuprinde un „mozaic” al reflectărilor, ilustrat şi de fotografii inedite. Al doilea tip de discurs vizează mediul succint şi concentrat al interpretărilor, care se adresează îndeosebi câmpului ştiinţific de profil, stimulând o dezbatere despre raportul dintre memorie şi identitate.
            Volumul apare în limba română şi germană, adresânu-se deci atât specialiştilor cât şi unui larg cerc de cititori din ţară şi din străinătate.

 

Preţ: 65 lei

Mapa cu vederi „Rusaliile la Sona” cuprinde în doisprezece imagini principalele secvente ceremoniale din cadrul obiceiului, surprinse în cadrul cercetarilor de teren din 2007.

Preţ: 10 lei

Set 12 vederi care ilustreaza costume ceremoniale purtate în cadrul obiceiului nuntii la românii si sasii din zona Rupea .

Pret: 2 lei / buc.

Mapa “Nunta din Boholţ” cuprinde în douăsprezece imagini principalele     secvenţe ceremoniale ale obiceiului nunţii din satul Boholţ, jud. Braşov

Preţ: 7 lei

Ligia Fulga , Das Siebenbürgische Glas im 17. und 18. Jahrhundert. Technische Lösungen, künstlerische Tendenzen, Verlag Janos Stekovics, Dössel, 2007

Aceasta publicatie aparuta în Germania la Editura Janos Stekovics, reprezinta traducerea în limba germana a cartii Sticla transilvaneana în secolele XVII-XVIII. Solutii tehnice, tendinte artistice , autor Ligia Fulga.

Pret: 48 lei

etno.brasov.ro, nr.3 / 2006, Muzeul de Etnografie Brasov, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Brasov, Editura Capo-Lavoro Brasov, 2006

Al treilea numar al revistei de specialitate a fost dedicata proiectului national de cercetare „ Sate contemporane din România - deschideri spre Europa ” si cuprinde rapoarte de cercetare preliminare, materiale documentare primare, rezultate ale muncii de teren în localitatile Mândra si Sercaia. 
Agenda proiectelor si actiunilor culturale 2005/2006 ale Muzeului si Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale este prezentata în volumul respectiv.

Pret: 15 lei

etno.brasov.ro , nr. 2 / 2004, Muzeul de Etnografie Braşov, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov, Editura Capo-Lavoro Braşov, 2004.

Al doilea număr al revistei de specialitate prezintă o culegere de studii, articole, recenzii care valorifică cercetări asupra satului din sud-estul Transilvaniei şi problematizează aspecte legate de rolul muzeelor de etnografie în contextul societăţii în ansamblu.

Preţ: 11 lei (110 000 lei)

Mapa expoziţiei temporare "Civilizatia Pâinii. Practici şi ritualuri agrare din sudul Transilvaniei " prezintă prin intermediul fotografiilor document şi a textelor explicative practicile şi ritualurile agrare din sudul Transilvaniei, subliniind alături de expoziţie rolul determinant al culturii grâului în contextul vieţii rurale.

Preţ - 6 lei (60 000 lei)

Mapa cu vederi "Jocul Boriţa, obicei de Crăciun la ceangăii din zona Săcele" prezintă, prin intermediul fotografiilor cu explicaţii în limba română şi maghiară, recuzita ritualică şi secvenţe de ceremonial din cadrul obiceiului Jocul Boriţa, unul din elementele ce definesc identitatea ceangăilor săceleni.

Preţ - 7,5 lei (75 000 lei)

Ligia Fulga, Sticla transilvăneană în secolele XVII-XVIII. Soluţii tehnice, tendinţe artistice, Bucureşti, Editura Economică, 2004.

Preţ - 48 lei (480 000 lei)

Ghidul Muzeului de Etnografie Braşov şi-a propus să ofere publicului o imagine de sinteză, de evocare a lumii rurale tradiţionale care a existat timp de trei secole (sec. XVIII - sec. XX) în partea de sud - est a Transilvaniei. Cele patru secţiuni ale ghidului urmăresc configuraţia tematică a Muzeului de Etnografie Braşov (expoziţia permanentă de artă populară, Muzeul Etnografic Săcele, Muzeul Etnografic "Gh. Cernea" Rupea, Muzeul Civilizaţiei Medievale), ilustrând totodată nota specifică a zonelor pe care le reprezintă. Ghidul are rezumate în limbile engleză, franceză şi germană. 

Preţ - 7,5 lei (75 000 lei)

Prin intermediul fotografiilor însoţite de scurte texte catalogul prezintă expoziţia permanentă Patrimoniul Textil, ilustrând o gamă diversă de textile de interior din lână, cânepă, in, bumbac, borangic lucrate la războiul manual, din zonele etnografice din sudul Transilvaniei (Ţara Oltului, Ţara Bârsei, zona Rupea, Valea Hârtibaciului, zona Bran). Acestora li se adaugă contexturi noi atestând introducerea războiului de ţesut mecanic de tip Jacquard, fapt ce demonstrează legăturile complexe şi intense între rural şi urban. Ghidul este disponibil în limbile engleză, franceză şi germană.

Preţ - 5 lei (50 000 lei)

Pliantul Muzeului Etnografic Săcele şi-a propus prezentarea temelor abordate în organizarea expoziţiei permanente a muzeului ce se compun sub forma unei monografii a zonei etnografice Săcele. Pliantul este disponibil atât în limba română cât şi în limbile maghiară şi engleză. 

Preţ -3 lei (30 000 lei)

Mapa expoziţiei temporare Profesorul Dimitrie Gusti  în memoria Drăguşului cuprinde fotografii realizate în campaniile de cercetare ale Şcolii Sociologice de la Bucureşti efectuate în satul Drăguş în 1929, 1932, 1937 şi mărturii contemporane ale drăguşenilor. Întreaga acţiune a fost concepută pentru a recupera memoria unui sat, amintirile şi reflectările legate de evenimente semnificative pentru această comunitate rurală. 

Preţ - 7 lei (70 000 lei)

Lucrările cuprinse în publicaţia  de specialitate etno.brasov.ro nr. 1/2002 doresc să prezinte satul ca un mediu cultural, cu trăsături distincte, diferit de oraş, care are în momentul actual, o traiectorie şi o tendinţă contradictorie ca percepţie. Temele abordate (obiceiuri reconstituite, cercetările Şcolii Sociologice de la Bucureşti în Drăguş, activitatea Asociaţiei Minisat "Sf. Andrei" şi a grupului "Fluieraşul" ) deschid noi direcţii de interpretare a realităţii rurale. 

Preţ  - 8 lei (80 000 lei)

Publicaţia Contacte culturale în ceramica transilvăneana a sec. XVIII si XIX prezintă o imagine asupra ceramicii transilvănene din sec. XVIII-XIX în vederea identificării unor variante tipologice ornamentale ce au lute naştere ca urmare a experienţei istorice diferenţiate. Tratând o temă mai puţin abordată, legăturile ceramicii slovace de origine habana cu celelalte centre transilvănene şi influenţa manufacturilor europene asupra producţiei de ceramică din mediul rural, lucrarea poate fi inclusă în categoria analizelor comparative. Publicaţia are rezumat în limbile engleză şi germană. 

Preţ - 5 lei (50 000 lei)

Catalogul Sticla transilvăneana in sec. XVII - XIX reflectă cercetările asupra sticlei transilvănene evdenţiindu-se centrele specializate în prelucrarea acesteia. Sunt menţionate atelierele de sticlă şi producţia lor, evoluţia formelor, a tehnicilor şi a modalităţilor de ornamentare. Catalogul are rezumat în limba engleză. 

Preţ - 4 lei (40 000 lei)

ÎN CURS DE APARIŢIE

 
  • Saşii transilvăneni despre ei înşişi 
  • Centre de olari din sud-estul Transilvaniei, vol. II
   

e-mail muzeu@etnobrasov.ro