Monografişti în Drăguş  
Profesorul Gusti la Drăguş, 1929
"Domnul profesor Gusti stă de vorbă cu Rafira Codrului, o întreabă despre munca la câmp, ce familie are, cum trăiesc, ce mănâncă, lucruri din astea. Rafira ţine în braţe pe copilul ei, Dionisie Codru, care atunci avea 2 ani."
Ana Sofonea, 84 de ani, nr. 164
Constantin Brăiloiu înregistrându-l pe Sile a Lascului cu "Dealu' Mohului" Drăguş, 1929
"Aveam 9 ani cand au venit pentru prima oară monografiştii în sat. Mama ţesea pânza la război, au filmat-o şi au fotografiat-o. Pe mama o chema Agritina Sofonea. Din 1929, vre-o 10 ani au tot venit monografiştii în Drăguş, veneau şi plecau şi iar veneau... Mi-l amintesc pe profesorul Gusti şi pe unii monografişti. Constantin Brăiloiu era cu cântecele şi cu Harry Brauner. Am fost şi la megafonul ăla de ne-a făcut placi... la fonograf."
Popa Codrea Gheorghe, 82 de ani, nr.382
Şedinta şefilor de echipă, Drăguş, 1929
"Monografiştii se interesau de toate: de obiceiuri, cum se hrănesc oamenii, cu ce se ocupă, casa cu anexele, uneltele, înregistrau tot, în special de la oamenii bătrâni. Au venit şi la curtea părintească a mamei mele - tata era plecat în America în acea perioadă - şi au filmat un grup de copii printre care era şi sora şi baiatu lu' mătuşa, sora mamei, Dionisie Codru. Prin sat se interesau de meşteşuguri. Noi aveam o mătuşă şi-i ziceam "mătuşa lui Bacioc" pentru că el era rotar de meserie şi făcea roate de car, atunci i-au filmat atelierul."
Dumitru Hanes, 77 de ani, nr.504