CELE ŞAPTE SATE SĂCELENE

În sud-estul Ţării Bârsei, aproape de Braşov, la contactul dintre munte şi şes există un grup de şapte sate: Baciu, Turcheş, Cernatu, Satulung (actualul municipiu Săcele), Tărlungeni, Zizin şi Purcăreni. Locuitorii celor şapte sate, români şi ceangăi, trăind împreună pe acelaşi teritoriu şi manifestând caracteristici apropiate la diverse paliere ale existenţei au dobândit constiinţa apartenenţei la aceeaşi comunitate, considerându-se "săceleni". Relieful variat, incluzând versantul nordic al Munţilor Bârsei şi Ciucaşului cu păduri, păşuni, fâneţe şi partea sudică a Ţării Bârsei cu teren arabil, a determinat dezvoltarea creşterii animalelor, a agriculturii şi a meşteşugurilor de prelucrare a lemnului iar apropierea de oraşul Braşov a favorizat practicarea cărăuşitului. Ceangăii au fost în primul rând agricultori, meşteşugari şi meseriaşi (zidari, dulgheri, rotari, tâmplari, fierari, croitori, cizmari), iar românii s-au specializat în creşterea intensivă a oilor, în varianta sa cea mai evoluată, păstoritul transhumant, în prelucrarea şi valorificarea lânii şi a laptelui precum şi în cărăuşit.

 
 
Grup de femei şi bărbaţi în port mocănesc, Săcele, înc. sec XX.
 
Grup de fete din Satulung, în costum de sărbătoare ceangăiesc, dat. 1925.
 Români şi ceangăi din Săcele, de Orban Balazs.