Cu secole în urmă, locuitorii din Lisa şi-au construit diverse instalaţii tehnice acţionate de forţa hidraulică furnizată de pârâul Lisa, ce curge pe lângă sat: mori pentru obţinerea făinei prin măcinarea boabelor de cereale, teascuri pentru stors uleiul din seminţe, joagăre pentru tăierea buştenilor de lemn, dârste şi pive pentru prelucrarea ţesăturilor groase din lână şi cazane pentru distilat rachiu.
   Din cele 19 instalaţii care au funcţionat în secolul XX, astăzi  se mai păstrează 5 instalaţii dezafectate şi 3 instalaţii în funcţiune: moara lui Greavu Vasile, cazanul lui Paler Gheorghe şi complexul lui Greavu Viorel de ,,La Vâltori”.
   Complexul de prelucrare a straielor al familiei Greavu funcţionează de peste un secol, fiind moştenit pe parcursul a trei generaţii: actualul proprietar, Greavu Viorel, a preluat meşteşugul de la tatăl său, Greavu Victor, care l-a învăţat la rândul său de la tatăl lui, Greavu Toma.
  
 
   Construcţia atelierului s-a realizat utilizându-se numai materiale, unelte şi tehnici tradiţionale, cunoscute de meşteri cioplitori în lemn. Amenajările hidrotehnice şi tehnologice au constat în lucrări de reparaţii a canalului de aducţiune, confecţionarea şi instalarea roţii hidraulice – inclusiv de transmitere a mişcării la instalaţii – şi lucrări de sistematizare a zonei (amenajarea căilor de acces rutiere şi pietonale, parcare, spaţii verzi).
   În vederea integrării obiectivului în circuitul turistic, proiectul a prevăzut construirea unei podine supraînălţate deasupra iazului, a roţii de apă şi a coşurilor de vâltorit, avănd rolul de a direcţiona fluxul de vizitare atât spre atelier, cât şi spre terasa modernă şi funcţională amenajată în apropiere.
   Terasa este un spaţiu protejat destinat turiştilor, fiind dotată cu facilităţi specifice: mese cu bănci pentru odihnă, un oficiu pentru prepararea unor produse de patiserie, sucuri naturale, un spaţiu comercial de prezentare şi vânzare a straielor şi ţesăturilor tradiţionale din lână.
   În Lisa, aproape toate femeile au ţesut straie şi ţoluri din lână, ţesături locale de străveche tradiţie, învăţând secretul acestui meşteşug de la bătrânele satului. Această îndeletnicire a fost favorizată de creşterea oilor ţurcane, specifice acestei zone de la poalele munţilor.
   Numite în alte localităţi cergi, straiele sunt ţesături groase lucrate la război, din lână ţurcană, cu miţe trase şi finisate la vâltoare şi la coşul de îngroşat. Aceste piese din lână, cu dublă funcţiune, în primul rând utilitară, dar şi decorativă, au intrat în tradiţia satului pentru că erau nelipsite din zestrea fetelor de măritat, indicând bogăţia şi priceperea celei care le ţesea.